Populația României a ajuns la 21,8 milioane de persoane, în scădere față de 2022. Numărul include și emigranții care și-au păstrat domiciliul în țară

Populația României a ajuns la 21,8 milioane de persoane, în scădere față de 2022. Numărul include și emigranții care și-au păstrat domiciliul în țară
Publicat: 27/10/2023, 13:08

Numărul cetățenilor români care au domiciliul în țară a scăzut ușor, la 1 iulie 2023, față de aceeași dată e anul trecut. Este vorba de 21,8 milioane de persoane care au în acte adrese din România, dar nu locuiesc neapărat în țară, cu 0,3% mai puțini faţă de 1 iulie 2022. Un fenomen care se adâncește este îmbătrânirea populației, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Populaţia după domiciliu, de 21,8 milioane de persoane, reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, care diferă de populația rezidentă. Altfel spus, populaţia după domiciliu reprezintă populaţia care poate să includă şi emigranţii.

Mai concret, din totalul populației după domiciliu, populaţia rezidentă era, conform celor mai recente date publicate, la 1 ianuarie, de 19,05 milioane de persoane, în creștere cu 9.100 de persoane față de 1 ianuarie 2022. Asta înseamnă că aproximativ 2,75 de milioane de români locuiau doar în acte în țara natală.

La 1 iulie 2023, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12,23 milioane de persoane, în scădere față 1 iulie 2022 (0,8%), ca pondere, este majoritară, cu 56% din total. În schimb, în mediul rural, aceasta a fost de 9,63 de milioane de persoane, în creștere față 1 iulie 2022 (0,3%).

La data de referință, populaţia feminină a fost de 11,2 milioane de persoane – cu o pondere de 51,2% din total – în scădere cu peste 34.000 de persoane faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Și populaţia masculină a fost în scădere la aceeași dată, faţă de aceeaşi dată a anului precedent, cu peste 35.000 de persoane, ajungând la 10,67 de milioane de persoane.

Îmbătrânirea populației s-a accentuat

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste (3,93 milioane de persoane) depăşind cu 785.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3,14 milioane de persoane).

Astfel, în acest interval, a crescut cu 0,4% ponderea populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) și a scăzut ușor, cu 0,1% a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 121,1 (la 1 iulie 2022) la 124,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2023).

Tendința este similară și la nivelul populației rezidente. Astfel, fenomenul de îmbătrânire demografică a continuat să se accentueze, la 1 ianuarie 2023 (ridicându-se la 122 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 677.000 persoane (3,76 milioane față de 3085 mii persoane), în creștere faţă de 617.000 persoane la 1 ianuarie 2022.

Vârsta medie a populaţiei a fost de 42,4 ani, cu 0,3 ani mai mare la 1 iulie 2023 decât la 1 iulie 2022. Vârsta mediană a fost de 43,0 ani, în creștere cu 0,4 ani faţă de 1 iulie 2022.

Potrivit INS, la 1 iulie 2023, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,5%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 8,9%, iar la cele de sex feminin de 8,2%. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,5%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,9%) și a celei de 10-14 ani (5%).

Sursa foto: Shutterstock – caracter ilustrativ

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Acuzații la adresa PRO TV. Fanii sunt revoltați din cauza deciziei
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
EXCLUSIV! Feli Donose, confesiuni despre noul iubit: ”Mă bucură ceea ce trăiesc de o perioadă”
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
„Stratul D” al Pământului: O relicvă misterioasă la 3.000 de kilometri adâncime
×